Apasă ESC pentru a închide
Știri AN

Înscrieri pentru premiul „Studentul Român ERASMUS+ al Anului

15 aprilie 2025 7 vizualizări 2 min citire

ANPCDEFP se alătură și în acest an Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS) în susținerea celei de-a 16-a ediții a Galei Studenților Români din Străinătate. Îi încurajăm pe toți studenții români care au beneficiat de mobilități de studiu Erasmus+ în anul universitar 2023-2024 să se înscrie pentru premiul „Studentul Român ERASMUS+ al Anului”.

 

Înscrierile se realizează până pe 20 aprilie 2025, accesând acest link.

 

În cadrul Galei LSRS sunt acordate premii la 8 categorii. Premiile includ în categoria Premii Speciale și Premiul ”Studentul Român Erasmus+ al Anului”, adresat studenților de cetățenie română, înregistrați la o universitate din România, care au participat la o mobilitate Erasmus+ pentru studii (an academic 2023-2024) la orice universitate din lume, indiferent de ciclul universitar și care au obținut echivalentul a minim 24 ECTS/semestru, respectiv 48 ETCS/an academic.

 

Gala LSRS 2025 – “Poveşti de dor va avea loc pe 30 mai 2025, la București.  Este un eveniment care, an de an, aduce în prim plan excelența academică și extra curriculară a tinerilor români din străinătate, premiindu-i pe cei care au reușit să se remarce pe plan internațional.

 

Mai multe detalii despre Gala LSRS și regulamentul de participare sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului AICI.